Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul de Satului Bucovinean, deschise de Paști. Muzeul de Istorie va fi închis

Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Satului Bucovinean vor fi deschise de Paști. Anunțul a fost făcut, la Radio Top, de directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu. În schimb Muzeul de Istorie, Hanul Domnesc și Muzeul de Științele Naturii vor fi închise. Directorul Ursu a afirmat: „Este normal ca de sărbători precum Crăciunul și Paștele să avem deschise muzeele care sînt vizitate. Noi am încercat în anii precedenți, de exemplu, cu Muzeul de Istorie. Însă, lumea nu vine la Muzeul de Istorie de Paști. Lumea preferă să meargă în aer liber și să se plimbe”. Pe de altă parte, Emil Ursu a spus că în perioada 25 aprilie-5 mai se va derula atelierul de educație muzeală <Micii arheologi și restauratori la Cetatea de Scaun a Sucevei> Informații despre acest proiect se pot obține la numărul de telefon 0784-275644. La același număr se fac programări.

Exit mobile version