Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec, 8 spectacole la Teatru și 3 la Muzeul de Istorie. Vor fi prezente la Suceava 10 companii teatrale din țară și din Republica Moldova

Din cauză că sala de spectacole a Casei de Cultură Suceava este închisă de pompieri, mai toate spectacolele din cadrul Festivalului Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec vor avea loc la Teatrul Municipal ”Matei Vișniec”. Trei dintre spectacolele din cadrul Festivalului care va avea loc în perioada 5-12 iunie vor fi găzduite de Muzeul de Istorie.

Referitor la eveniment, Alina Mihăescu, expertul în comunicare și relații publice din cadrul instituției teatrale sucevene, a declarat, în cadrul unei intervenții la Radio Top: ”Vorbim de o ediție în care la Suceava vor ajunge 10 teatre și companii teatrale, de data aceasta din România și din Republica Moldova, dar și despre un ansamblu extraordinar de muzică clasică. Este vorba de violoncel.

Vor veni în fața publicului aceste companii teatrale cu spectacole foarte bune, alese, selecționate atent, cu gîndul la spectatorii noștri avizați, și nu numai. Știm bine că acest festival a fost foarte așteptat de suceveni și mizăm și pe prezența dramaturgului Matei Vișniec. Noi sperăm că va reuși să ajungă de data aceasta la Suceava, în condițiile în care, ne amintim, anul trecut nu a fost prezent. E o ediție aniversară, este a X-a ediție, în care nu am ales o temă, am lăsat lumina să cadă pe teatru. Ne bucurăm de 8 zile de spectacol, toate susținute la Teatrul Municipal Matei Vișniec, la sala noastră, pentru că, așa cum se știe, Casa Culturii este închisă și, din păcate, a trebuit să restrîngem puțin paleta de spectacole”. Alina Mihăescu a adăugat că în fiecare zi va fi cîte un spectacol la Teatru, iar trei spectacole vor fi găzduite de Muzeul de Istorie.

 

Evenimentul va însemna și ateliere pentru copii, dar și conferințe. Programul Festivalului și costurile biletelor și abonamentelor vor fin anunțate în curînd.

Exit mobile version