În cadrul proiectului „Din secretele maeștrilor – lumină și culoare”, în perioada 22 august – 2 septembrie, Muzeul Național al Bucovinei va organiza două ateliere de artă. Astfel, între 22 și 26 august se va desfășura atelierul de linogravură „Alternative picturale”, iar între 29 august și 2 septembrie este programat atelierul de confecționat marionete „George Löwendal, scenograf – creator de costume, marionete și decoruri”. Activitățile se adresează copiilor cuprinse între 6 și 14 ani și vor avea loc la Muzeul de Istorie de luni pînă vineri, în intervalele orare 09.00 – 12.00 și 13.00-16.00. Vor fi două grupe formate din cîte 15 copii. Muzeul Național al Bucovinei va asigura materialele necesare și lectori de specialitate. Înscrierile se fac la sediul Muzeului de Istorie pînă pe 19 august prin completarea unei fișe și achitarea taxei de participare în valoare de 40 de lei. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0230/216439, interior 133.
