Pe pîrtia Veverița, care este administrată de Serviciul Salvamont Vatra Dornei se schiază în condiții deosebite, astfel că sezonul va fi prelungit. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, șeful salvamontiștilor dorneni, Petru Ariciuc, a declarat că stratul de zăpadă măsoară între 40 și 60 de centimetri, iar dacă nu plouă nu vor fi probleme. El a menționat că la sfîrșitul acestei săptămîni, mai exact duminică, 20 martie, va avea loc o nouă ediție a proiectului „Ia-ți cămeșa și bundița, hai la schi pe Veverița!”. Este vorba despre o paradă a costumelor populare care anul trecut a atras peste 100 de participanți. Apoi, cel puțin în următoarele trei weekend-uri, este programată cîte o etapă vizînd închiderea sezonului de schi. Petru Ariciuc a spus: „Vremea este foarte, foarte bună și e păcat să nu profităm, fiindcă nu se știe ce va fi la anul”.
Pe 20 martie, la Vatra Dornei, „Ia-ți cămeșa și bundița, hai la schi pe Veverița!”
-
By Toni

- Categories: Timp liber
- Tags: Petru Ariciucpîrtia VeverițaVatra Dornei
Related Content
Universul LEGO® prinde viață la Iulius Mall Suceava: trei zile pline de aventură, ateliere și distracție
By
Toni
15 octombrie, 2026
Artă de la Paris și creații din Bucovina și Ucraina, în trei expoziții la Muzeul Național al Bucovinei
By
Toni
15 octombrie, 2026
„Back to College”, la Iulius Mall Suceava: reduceri, cadouri și șansa de a câștiga o boxă JBL
By
Toni
5 octombrie, 2026