Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, a declarat, prin telefon, la Radio Top, că în municipiul-stațiune condițiile de schi sînt foarte bune, iar sezonul se va prelungi cîteva săptămîni. De asemenea, el a arătat că, din păcate, criza din Ucraina a dus la scăderea semnificativă a numărului de turiști. Șeful salvamontiștilor dorneni a afirmat: „Zăpada este foarte bună, temperaturile sînt de iarnă. Probabil că va fi ca anul trecut, cînd s-a schiat și pe la începutul lunii aprilie. Chiar dacă turiști nu vor mai veni, ne bazăm pe dornenii care vor să mai facă sport. Prețurile sînt mai mult decît prietenoase”. Petru Ariciuc a completat: „Deocamdată cred că lumea se resimte, așa, puțin. Ceea ce se întîmplă în Ucraina se simte în suflet și lumea nu prea are chef de schi. Nici ieri, nici alaltăieri nu am avut doritori prea mulți. Lumea este foarte implicată la nivelul Dornei și la nivelul României, fiind formate foarte multe grupuri pentru a ajuta. Societatea civilă a reacționat nesperat de bine și sperăm ca această empatie să nu scadă exponențial odată cu trecerea timpului”.
Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc: Vremea e bună, sezonul de schi se va prelungi. Criza din Ucraina a dus la scăderea numărului de turiști
-
By Toni

- Categories: Timp liber
- Tags: Petru AriciucSchiVatra Dornei
Related Content
Universul LEGO® prinde viață la Iulius Mall Suceava: trei zile pline de aventură, ateliere și distracție
By
Toni
15 octombrie, 2026
Artă de la Paris și creații din Bucovina și Ucraina, în trei expoziții la Muzeul Național al Bucovinei
By
Toni
15 octombrie, 2026
„Back to College”, la Iulius Mall Suceava: reduceri, cadouri și șansa de a câștiga o boxă JBL
By
Toni
5 octombrie, 2026