Muzeul Național al Bucovinei, în parteneriat cu Muzeul Olteniei Craiova, invită publicul să viziteze în perioada 21 iunie – 30 septembrie 2024, în Casa Ostra din Muzeul Satului Bucovinean, expoziția <URZEALA FIRELOR – Țesături de interior din Oltenia și Bucovina>. Într-un comunicat transmis de Muzeul Bucovinei se arată: ”Piesele textile ilustrează meșteșugul țesutului prin tehnici de lucru diverse, prin ornamentica deosebită a celor două zone etnografice ale țării, iar expunerea lor împreună aduce înțelegerea asemănărilor și deosebirilor care au individualizat fiecare regiune în parte”.
Potrivit Muzeului Național al Bucovinei, ”sînt expuse țesături valoroase de patrimoniu – ștergare decorative, covoare, scoarțe, carpete, lăicere, păretare, căpătîie, grindărașe, iar diversitatea, originalitatea, ornamentica acestora reflectă bogăția și autenticitatea valorilor culturale comune”.
Tehnicile de lucru ale scoarțelor românești au fost incluse în patrimoniul imaterial universal UNESCO, argument pentru atributul educațional al tematicii expoziției.
În comunicat se mai arată: ”Țesăturile decorative tradiționale din Bucovina și Oltenia reprezintă expresii artistice distincte ale culturii românești, fiecare zonă avînd caracteristici unice datorate influențelor istorice, geografice și etnografice, constituind astfel un element de noutate, de educație și de valorizare a patrimoniului etnografic”.
