Vara la Suceava: Numeroase evenimente culturale și trei festivaluri de muzică – Festival de Blues, Rock și, în curînd, Jazz

Într-o emisiune la Radio Top, vicepreședinele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a trecut în revistă cîteva dintre evenimente ce au avut loc în municipiul Suceava, dar și cele care urmează a se desfășura pînă la finalul anului. A spus domnul Barbă: ”Anul acesta am debutat cu un program, <Anotimpurile Bucovinei>, prin care, în fiecare sezon, în fiecare anotimp avem cîte un program cultural. În primăvară, pe 1 martie a debutat, prin prezența lui Teodor Ilincăi la Suceava, <Primăvara Culturală a Bucovinei>. S-a încheiat cu evenimentele care au avut loc la Suceava și la Cazinoul de la Vatra Dornei. Am avut și festivalul <Ciprian Porumbescu>, care s-a derulat anul acesta la sfîrșitul lunii mai”.

Începe acum un alt program, potrivit domnului Barbă, cel de vară. Pe 24 iunie debutează <Programul Ștefanian>, urmează Festivalul de Blues, în perioasa 19-21 iulie au loc <Întîlniri Bucovinene>, ”în 15 august debutează cel mai mare festival de artă medievală din țară, cu cea mai mare paradă din această zonă a Europei” și, tot în august, va avea loc și Cetatea de Rock a Sucevei. Vara se va încheia cu un festival nou, unul de jazz, în memoria Ancăi Parghel. Despre cel din urmă, a precizat vicepreședintele CJ: ”Dorim să aducem un omagiu marei noastre artiste și să revigorăm acest gen muzical”.

Niculai Barbă a mai spus despre Festivalul de Jazz <Anca Parghel> că se va organiza împreună cu municipiul Cîmpulung Moldovenesc, pentru că artista acolo s-a născut, și va fi asemănător Festivalului <Ciprian Porumbescu>, adică se va merge prin județ cu evenimentele. A completat domnul Barbă: ”Pregătim prima ediție. Avem stabilit ca dată mijlocul lui septembrie. Sincer, sînt cu ochii către ceea ce se va decide cu privire la alegerile pentru prezidențiale. E posibil să ne ducem cu o săptămînă înainte sau după, încît să nu ne suprapunem cu alegerile. Vom ști săptămîna viitoare și tot atunci vom publica și calendarul”.

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava a mai spus că sînt deja persoane dornice să vorbească despre Anca Parghel, să-i aducă omagii. A precizat acesta: ”Din discuțiile pe care le-am avut cu profesorii de la Colegiul de Arte <Ciprian Porumbescu> din Suceava, sînt foarte mulți care i-au fost elevi, sau avem chiar și colegi de-ai doamnei Parghel, care sînt aici, în Suceava, și care doresc să vorbească despre dumneai – cine a fost ea ca artist, dar și ca om. Prin urmare, vom avea și această latură, în care vom vorbi despre Anca Parghel și apoi vom avea și programul artistic”.

Exit mobile version