Joi, 3 iulie, începînd cu ora 17.00, la Muzeul de Istorie din Suceava, în spațiul de la etajul II – Cafeteria, va avea loc vernisajul expoziției Atelierului de pictură – icoane în manieră bizantină, informează Muzeul Național al Bucovinei. Intrarea este liberă.
Potrivit instituției muzeale, ”expoziția reunește lucrările realizate în cadrul atelierului de pictură desfășurat sub îndrumarea unor iconari pasionați, care au adus la viață, cu migală și devoțiune, imagini sacre inspirate din tradiția bizantină. Participanții au parcurs etapele picturii pe lemn, de la pregătirea suportului pînă la finisarea icoanei, descoperind totodată sensul profund și spiritual al fiecărei reprezentări. Lucrările expuse reflectă nu doar abilitățile tehnice dobîndite, ci și o trăire interioară autentică, transformînd această expoziție într-un veritabil dialog vizual cu lumea bizantină”.
