Festivalul de Blues de la Suceava nu se mută la Moara, la iazul Hagigadar. Organizatorul festivalului, Bobby Stroe, a infirmat la Radio Top informația, însă recunoaște că locul, folosit în 15 și 16 august pentru Zilele Comunei Moara, ar putea găzdui pe viitor și alte evenimente.
Bobby Stroe spune că noua locație a Zilelor Comunei Moara este una foarte potrivită pentru manifestări de acest gen. A spus acesta, întrebat la Radio Top dacă este adevărat zvonul potrivit căruia Suceava Blues Festival s-ar muta acolo: ”Nu, nu, nu. M-am gîndit, pentru că, repet, este un loc foarte frumos pentru genul ăsta de evenimente. Se poate organiza foarte ușor orice acolo”. Organizatorul Festivalului de Blues a remarcat și atmosfera de la cele două seri, cu Paula Seling, F. Charm, Fără Zahăr și trupele locale.
Potrivit lui Bobby Stroe, iazul de la Hagigadar ar putea primi, în condiții bune, în jur de 4.000 de spectatori. El spune că o investiție în infrastructură ar permite organizarea mai multor evenimente pe an, inclusiv printr-o eventuală scenă permanentă și locuri de cazare. A afirmat acesta: ”Este un loc unde, dacă îți propui să ai mai multe evenimente peste an, să ai 4-5 evenimente peste an, să fie o scenă permanentă, să fie poate cîteva locuri de cazare…”.
Festivalul de Blues de la Suceava se pregătește pentru ediția a 18-a, tot pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei.
De cîțiva ani, Bobby Stroe s-a mutat la Moara, localitate aflată la numai cîțiva kilometri de Suceava.
