Ştiri
În faţa Muzeului de Istorie din Suceava va fi deschisă o expoziţie de fotografie dedicată Holocaustului. Expoziţia se intitulează „Şi ei au fost ca noi” şi va fi vernisată pe 8 octombrie, la ora 11.00. Guvernul a stabilit ca data de 9 octombrie să fie Ziua Comemorării Holocaustului în ţara noastră. Semnificaţia acestei zile este legată de începerea deportării evreilor de pe teritoriul României în Transnistria, în anul 1941, ca urmare a planului Germaniei naziste şi al statelor aliate ei …
Aproximativ 96.000 de copii suceveni au fost examinaţi în cadrul triajului epidemiologic de la începutul anului şcolar 2010/2011, iar 1.065 dintre ei aveau diverse probleme de sănătate. Purtătorul de cuvînt al Direcţiei de Sănătate Publică, Adrian Popescu, a declarat că 694 de copii au fost depistaţi cu angină, din care 24 cu streptococ. Alţi 347 au fost depistaţi cu pediculoză, iar 24 cu scabie. El a spus că DSP va asigura medicamentele necesare tratării bolilor.
Un bărbat în vîrstă de 42 de ani din Rădăuţi este cercetat penal din cauză că era beat la volan. Noaptea trecută el a intrat cu maşina într-un gard din Dorneşti. Accidentul s-a soldat doar cu avarierea autoturismului şi distrugerea unui pilon din ciment al gardului. Rădăuţeanul se afla în stare avansată de ebrietate şi nu a putut fi verificat cu aparatul etilotest. El a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, îi solicită şefului PD-L al administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, să prezinte populaţiei un raport cu privire la starea economico-socială a judeţului nostru. El a declarat că domnul Flutur trebuie să spună cîte locuri de muncă au dispărut ca urmare a scăderii consumului generat de majorarea TVA-ului, cîţi suceveni sînt afectaţi de tăierea de salarii cu 25% şi cîţi oameni din sectorul privat au ajuns şomeri din cauza introducerii măsurilor de austeritate. Ovidiu Donţu …
Lucrările de reparaţie a pilonului de la podul de la Burdujeni care s-a fisurat vor costa aproximativ 30 de miliarde de lei vechi. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, în această dimineaţă, la Radio Top, că în timpul vizitei de ieri a primului ministru, Emil Boc, i-a solicitat acestuia 20 de miliarde din Fondul de Rezervă. Săptămîna trecută, Consiliul Local a aprobat deblocarea sumei de 10 de miliarde de lei. Domnul Lungu a spus că în aceste zile aşteaptă rezultatul …
Un fălticenean în vîrstă de 65 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie produs aseară, la ora 20.30, pe DN 2E, în zona comunei Rădăşeni. El a fost lovit de un autoturism condus de un bucureştean în vîrstă de 43 de ani. Fălticeneanul mergea pe carosabil în aceeaşi direcţie cu maşina. Şoferul nu era sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un cal a căzut cu tot cu căruţă într-o groapă adîncă de 3 metri de pe raza comunei sucevene Valea Moldovei. Incidentul s-a înregistrat în noaptea de sîmbătă spre duminică. Pentru salvarea calului şi scoaterea atelajului hipo din groapă au intervenit 5 pompieri de la Garda de Intervenţie din Gura Humorului.
Bucătăria de vară dintr-o gospodărie din localitatea suceveană Tişăuţi, comuna Ipoteşti, a fost afectată de un incendiu provocat de scînteile sărite din sobă. Incendiul s-a declanşat aseară, în jurul orei 18.20, şi a distrus planşeul construcţiei şi elemente de mobilier. Totodată, s-au degradat pereţii şi acoperişul bucătăriei de vară. Pompierii au salvat restul bucătăriei şi casa.
Cu 798 de voturi din 804 posibile, Gheorghe Flutur a fost reales în funcţia de preşedinte al PD-L Suceava. Realegerea domnului Flutur a avut loc duminică, 3 octombrie, în Sala Mare a Casei Culturii Suceava în care au fost prezenţi aproape 1.000 de delegaţi şi invitaţi. Senatorul Orest Onofrei şi deputatul Dumitru Pardău au fost realeşi prim-vicepreşedinţi ai partidului. Totodată, deputatul Ioan Bălan şi-a păstrat postul de secretar general. Printre invitaţii lui Gheorghe Flutur, care este şi vicepreşedinte PD-L la …











