Pe 22 octombrie a fost dat în folosință noul corp de clădire al Liceului Tehnologic ”Vasile Deac” din Vatra Dornei. Conform primarului Marius Rîpan, proiectul a avut o valoare totală de peste 1,1 milioane de euro, fiind finanțat în două etape – prima prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și a doua prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.
Investiția a vizat modernizarea infrastructurii educaționale și dotarea completă a unității de învățămînt, care dispune acum de patru săli de clasă noi, cancelarie, birouri administrative și spații de circulație, precum și un laborator de mecanică auto, un atelier de mecanică auto, un atelier de mecanică – lăcătușerie, un laborator de silvicultură, două laboratoare de informatică și o sală de festivități.
La evenimentul de inaugurare au fost profesorii și elevii coordonați de directoarea Iulia Usatiuc, fostul primar Ilie Boncheș, reprezentanți ai Primăriei, Ciprian Anton, șeful Inspectoratului Școlar, prof. univ. dr. Mircea Oroian, decanul Facultății de Inginerie Alimentară Suceava și profesoara Beatrice Filipiuc, inspector școlar de specialitate pe departamentul tehnic.









