Astăzi dimineaţă, preşedintele PD-L al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a ajuns cu ajutoare în comuna suceveană Dorneşti. Ea a însoţit o caravană umanitară formată din 18 TIR-uri încărcate cu materiale de construcţii, alimente de bază şi îmbrăcăminte. Bunurile au fost strînse de la firme şi de la parlamentari PD-L din Prahova, judeţ din care provine Roberta Anastase. Împreună cu preşedinta Camerei Deputaţilor au venit parlamentari democrat-liberali de Prahova şi primarul PD-L al Ploieştilor, Andrei Voloşevici. De asemenea, au fost prezenţi preşedintele PD-L al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, senatorul PD/L Orest Onofrei şi deputaţii PD-L de Suceava Ioan Bălan şi Gheorghe Coroamă. Ajutoarele au fost depozitate la Primăria Dorneşti. Apoi, întreaga delegaţie a inspectat zona în care apele au distrus sau avariat zeci de case. De la Dorneşti, Roberta Anastase a plecat la Suceviţa, o altă localitate grav afectată de inundaţii.






