Persoane încă necunoscute au sustras un laptop, un telefon mobil şi un aparat foto digital din locuinţa unui bărbat în vîrstă de 38 de ani din municipiul Suceava. Acesta a reclamat că furtul a fost comis ieri, între orele 11.00 şi 16.00. Autorii au intrat în locuinţă prin forţarea geamului de la bucătărie care fusese lăsat întredeschis. Poliţiştii încearcă să-i găsească pe făptaşi şi să recupereze prejudiciul estimat la 1.500 de euro.








