Un elev de la Școala Gimnazială Gulia a obținut premiul I la etapa națională a concursului ”Istoria și tradițiile romilor”, competiție desfășurată la Suceava în perioada 6-9 mai. Inspectoratul Școlar Suceava a anunțat că Andrei Constantin, elev în clasa a VIII-a, a avut cea mai bună performanță la nivel național. Potrivit reprezentanților IȘJ, succesul acestuia este rezultatul ”multor ore de muncă, seriozitate și dorința sinceră de a demonstra că educația poate schimba destine”. Competiția la care au participat 40 de elevi din 25 de județe a fost organizată foarte bine de profesorul de istorie Lucian Dimitriu, care este inspector pentru problemele educaționale ale romilor în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava.
Domnul Dimitriu, care este un om educat și implicat în viața comunității sucevene, a publicat recent un comentariu intitulat: ”Între prestigiu cultural și sentimentul unei stagnări discrete. Despre managementul Teatrului <Matei Vișniec> din Suceava”. Și-acum o să-mi permit să citez din comentariul profesorului Dimitriu: ”Un manager cultural nu este doar un administrator de proiecte și bugete. El este creator de atmosferă publică, constructor de identitate și mediator între cultură și oameni. Ori exact această punte pare, uneori, fragilă în cazul teatrului sucevean. Se simte o orientare accentuată spre validarea intelectuală și spre recunoașterea din afara orașului – festivaluri, parteneriate, cronici culturale, imagine artistică sofisticată. Nimic greșit în sine. Problema apare atunci când publicul local începe să simtă că instituția vorbește mai ales către o elită culturală restrânsă și mai puțin către comunitatea care o susține. Poate că teatrul a devenit prea preocupat să fie important și prea puțin preocupat să fie apropiat. În mod paradoxal, deși poartă numele marelui dramaturg Matei Vișniec – un autor profund, dar și uman, sensibil și accesibil în multe dintre textele sale – instituția riscă uneori să lase impresia unei eleganțe reci, impecabile estetic, dar insuficient ancorate în emoția vie a orașului. Nu este vorba despre lipsă de inteligență artistică. Dimpotrivă. Poate chiar aici apare vulnerabilitatea: excesul de cerebralitate. Cultura devine sterilă atunci când începe să privească publicul de sus, chiar involuntar. Iar spectatorul simte imediat când este invitat să admire, nu să participe”.
În încheiere, Lucian Dimitriu spune: ”Poate că adevărata provocare pentru Adrian Păduraru nu mai este aceea de a demonstra că poate conduce un teatru. A demonstrat deja asta. Întrebarea mai grea este dacă poate transforma această instituție într-un spațiu care să respire împreună cu orașul, nu doar în fața lui. Pentru că un teatru devine mare nu atunci când este admirat de la distanță, ci atunci când oamenii simt că le aparține”.
Poate că n-ar fi rău ca actorul Adrian Păduraru, managerul teatrului sucevean, să-l invite la o discuție pe profesorul Lucian Dimitriu.
