Tarsin a făcut un autocar special pentru CSM Cetatea 1932 Suceava, echipa nou promovată în Liga a II-a. La vremuri noi, haine noi, nu? De-a lungul timpului, Tarsin-ul a făcut autocare personalizate pentru mai multe echipe de prima ligă, și tot firma rădăuțeană pune un autocar la dispoziția Naționalei României și asigură transportul pentru naționalele care vin în țara noastră pentru a întîlni România.
În anul 2026, Tarsin-ul a pus la dispoziția Cetății un autocar modern pe care l-a colantat frumos. Pe autocar apar Cetatea de Scaun a Sucevei și cîțiva soldați cu coifuri pe cap și cu sulițe în mîini, în frunte cu comandantul lor călare pe cal, care are pe cap o coroană, iar în mîna stîngă ține o sabie. Luptătorii nu prea seamănă cu răzeșii lui Ștefan cel Mare, oameni simpli, de la țară, și nici cu mercenarii veniți din cele patru zări să lupte alături de armatele moldovenești. Soldații și comandantul lor aduc mai mult cu niște luptători saxoni. Bine, autocarul modern cerea o imagine cu luptători mai șmecheri. Dacă ar fi fost vorba despre un autobuz din ăla de pe vremuri, în care se înghesuia lumea ca să ajungă la timp la fabrica de șuruburi, ar fi mers niște soldați mai de la țară cu niște armuri mai obosite.
Cît privește comandantul, acesta nu aduce cu vreunul dintre domnitorii Moldovei așa cum îi știm noi din cărțile de istorie. Oricum, un renumit profesor de istorie mi-a spus că, în realitate, domnitorii noștri arătau altfel decît în picturile și filmele pe care le-am tot văzut. Chipurile pe care le știm reprezintă rodul imaginației artiștilor, care au adus îmbunătățiri personajelor.
Ce apare pe autocarul Cetății reprezintă imaginația celor de la Tarsin și din conducerea clubului, și realizarea inteligenței artificiale, cel mai probabil.
Una peste alta, autocarul Cetății arată ca autocarul unei echipe de primă ligă. Acum mai trebuie ca echipa să-l ajungă din urmă.
Din spusele principalului finanțator, Marius Neagu, se estimează că în 3 ani Cetatea va promova în Liga I. Vom vedea.






