Medicul chirurg Sorin Hîncu susține că nemulțumirile existente în rîndul angajaților din sistemul de sănătate sînt justificate, însă, gîndindu-se la pacienți, nu i se pare tocmai în regulă ca medicii să facă grevă.
Domnul Hîncu, fost director al Spitalului Județean Suceava la începutul anilor 2000 și fost președinte al Colegiului Medicilor Suceava, a spus în cadrul unei emisiuni la Radio Top: ”Medicii, în general, n-ar trebui să fie în grevă, pentru că aceștia se ocupă cu sănătatea oamenilor și nu poți să îi lași de izbeliște. Medicii, în afară de asta, au depus un jurămînt. În jurămîntul ăla nu cred că scrie că, la un moment dat, ești nemulțumit și poți să faci grevă”. Doctorul Hîncu a spus că atît timp cît a lucrat niciodată nu s-a gîndit la grevă și că nu s-a făcut nici o grevă cît a fost dumnealui director al spitalului.
În ceea ce privește cauzele declanșatoare ale protestului, domnul Hîncu a spus că în primul rînd este vorba despre ”această lege ingrată a salarizării. Numai de asta nu aveam noi nevoie acum. Atîta timp cît umbli la salariile oamenilor și le scazi, oamenii vor fi nemulțumiți. În afară de asta, sînt alte cauze în sistemul de sănătate, sînt multe lucruri care trebuie remediate. Legea Sănătății este foarte veche și are foarte multe amendamente. Ministerul Sănătății, care ar trebui să fie un factor de control și de dezvoltare a acestui sector, este aproape inexistent. Atît Ministerul Sănătății, cît și prelungirile lui – direcțiile de sănătate publică. Apoi sînt managerii de spital, care au un rol important și care nu pot să-și permită ca 90% din veniturile spitalului să fie date numai pe salarii. Așa se întîmplă în unele spitale”. Sorin Hîncu a spus că pe vremea cînd era director fondul de salarii reprezenta cam 50-60% din buget.
Doctorul Hîncu a mai declarat că este nevoie de introducerea de criterii de performanță: ”Ar trebui să fie introduse criterii de performanță, medicii, tot personalul sanitar să fie plătit după aceste criterii de performanță. La noi încă se merge pe un sistem așa-zis comunist. Dacă vii la serviciu ai salariul atîta. Sunt unii medici, nu vreau să acuz, dar este o realitate, care lucrează mult mai puțin decât alții. Sau cei dintr-un spital de excelență, un spital județean, cum este la Suceava, au același salariu ca cei de la Vatra Dornei”.
Sorin Hîncu a subliniat că mișcarea de protest din sistemul medical va atrage dezaprobarea publicului, spunînd: ”Vă dați seama că impactul asupra populației este major. Și această grevă, mai mult ca sigur, va fi dezavuată de populație, de oameni care o să spună: <Ce mai vor și ăștia?>”.
Domnul Hîncu a mai spus la Radio Top că nu este normal ca posturile din sănătate să fie blocate de Guvern, indiferent de situație. Ministerul Sănătății a anunțat ieri deblocarea unor posturi din spitale.









