Între 31 iulie și 2 august, în cîteva locuri din municipiul Suceava s-au proiectat filme în aer liber. Proiectul Summer2YOUth, derulat de Asociația Hope 4 Humanity, a avut finațare și din partea Consiliului Județean Suceava.
În aceeași perioadă, Muzeul Național al Bucovinei a organizat la Muzeul Satului Bucovinean o nouă ediție a evenimentului ”Lume, lume,… hai la tîrg!”, la care au fost prezenți 87 de meșteri populari și au avut loc recitaluri de muzică folclorică și ușoară. Muzeul Național al Bucovinei se află în subordinea Consiliului Județean Suceava.
Tot între 31 iulie și 2 august, pe platoul Cetății de Scaun, peste drum de Muzeul Satului Bucovinean, a avut loc o nouă ediție a Festivalului Bucovina Motorfest. Organizatorul concertelor de rock la care au participat sute de motocicliști din toată țara, și nu doar motocicliști, este Legio Phoenix MC România, iar printre finanțatori s-au numărat Primăria și Consiliul Local Suceava.
Pe 1 august, începînd cu ora 11.00, pe stadionul ”Areni”, nou promovata CSM Cetatea 1932 Suceava a fost învinsă de Concordia Chiajna cu 3-1, în fața a aproximativ 3.500-4.000 de spectatori. Echipa este susținută financiar de un grup de investitori avîndu-l în frunte pe Marius Neagu, dar o parte din finanțare vine și de la Consiliul Județean.
Așadar, în același weekend, municipiul Suceava a avut parte de film, de muzică populară, muzică ușoară și muzică rock, și de fotbal. Spune-se că în Suceava nu ai ce face. Însă, weekend-ul trecut a demonstrat că nu este așa și că există viață și în Suceava. E drept că uneori. În special vara.
(Foto: Pagina de Fb a Muzeului Satului Bucovinean)






