CSM Cetatea 1932 Suceava trebuie să spună mulțumesc după egalul de pe teren propriu cu echipa din Popești Leordeni, care a fost mai bună în multe momente ale jocului. A fost 1-1, după ce la pauză ilfovenii conduceau cu 1-0.
În prima repriză, Cetatea a fost o echipă debusolată, care a ajuns din greșeală la poarta oaspeților în vreo două rînduri, dar fără să creeze pericol. SC Popești Leordeni a venit la Suceava cu o echipă sudată și bătăioasă, formată din jucători care pasau exact din prima și care cînd plecau pe contraatac îi panicau pe fundașii Cetății. Cel mai bun jucător de pe linia de fund a fost Vlăduț Cimbru, cu toate că faza golului a plecat de pe partea sa.
S-a văzut lipsa din atac a lui Gabriel Răducan, accidentat, înlocuitorul său, Cosmin Tucaliuc, evoluînd la un nivel foarte scăzut. Stephane Fheraoiu a semnalizat că este în teren abia în minutul 41, atunci cînd a făcut o excelentă deposedare din spate în apropierea careului oaspeților. În reprinza a doua, Fheraoiu s-a mai remarcat în maxim trei rînduri, o dată cu un șut puternic de la 25 de metri care s-a dus foarte aproape de poartă. Alexandru Aftanache a fost decisiv și în acest meci. În minutul 50, după o incursiune pe partea stîngă, în lipsa alte soluții, Afta a șutat în forță în fața porții, iar un jucător al oaspeților a marcat. Din păcate, s-a demonstrat din nou că, de prin mintul 65, Aftanache nu mai poate din punct de vedere fizic, dispărînd din joc sau irosind mingi care ar putea deveni periculoase.
În repriza a doua a debutat la Cetatea Vadym Kyrycenko, un vîrf de atac ucrainean în vîrstă de 20 de ani, un tip bătăios, dar parcă prea puțin prieten cu mingea și deficitar la jocul de cap. Totuși, Vadym a fost cel care a făcut un presing inspirat, iar mingea care a fost recuperată de suceveni a ajuns la Aftanache la faza golului. Din nefericire, Lorand Fulop, tenhicul mijlocaș al Cetății, a lipsit de pe gazon în acest meci, fiind înlocui de umbra lui Lorand Fulop.
Cei mai buni jucători ai Sucevei au fost un copil și veteranul echipei: portarul Alin Ciobanu, în vîrstă de 18 de ani, a avut cîteva intervenții foarte bune, salvînd Cetatea de la înfrîngere. Asta, după ce etapa trecută antrenorul principal, Petre Grigoraș, l-a criticat meritat pentru evoluția din meciul pierdut la Ștefăneștii de Jos cu 3-1. În ceea ce-l privește pe Cătălin Golofca, la cei 36 de ani pe care îi are, acesta are o putere de efort și o doză de implicare în meci peste toți colegii săi. Cel puțin în repriza a II-a, Golofca a fost efectiv pe tot terenul, pe finalul partidei acesta reușind o deposedare în aproprierea careului nostru într-o fază care se anunța periculoasă.
La partida de astăzi a fost mai puțină lume ca la celelalte două meciuri din actuala ediție a campionatului Ligii a II-a – maxim 2.500 de spectatori. La final, spectatorii de la tribuna a II-a, care erau cei mai numeroși, au aplaudat echipa Sucevei.
Pînă în prezent, Cetatea 1932 Suceava are două victorii, un egal și două înfrîngeri.
Iată acum comunicatul de upă meci al CetățII:
Cetatea 1932 Suceava a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida cu SC Popești-Leordeni, disputată în etapa a V-a din Liga 2 – Casa Pariurilor.
Prima ocazie importantă le-a aparținut „alb-albaștrilor”, în minutul 11, prin Cătălin Golofca. După o primă jumătate de oră echilibrată, oaspeții au deschis scorul în minutul 30, prin Dane.
Formația din Popești-Leordeni a mai avut două acțiuni periculoase în minutele 40 și 42, însă portarul Alin Ciobanu s-a opus de fiecare dată. Cu două minute înainte de pauză, Golofca a trimis mingea prin fața porții, dar Ferhaoui nu a reușit să ajungă la balon.
Cetatea a început în forță repriza secundă și a restabilit egalitatea în minutul 50. Alexandru Aftanache a înscris golul Echipei Sucevei și a readus speranța în tribunele Areniului.
La numai două minute după egalare, Vadym Kyrychenko a ratat o ocazie uriașă. Ferhaoui a încercat și el poarta în minutul 54, însă șutul său a trecut puțin pe lângă. O nouă șansă imensă a venit în minutul 61, când Golofca a reluat cu călcâiul, din apropiere, dar portarul advers a reușit să intervină.
Oaspeții au răspuns prin două acțiuni extrem de periculoase. Alin Ciobanu a respins un șut în minutul 67, iar un minut mai târziu a avut o dublă intervenție de senzație.
Cetatea putea obține victoria în minutul 79. Mahadi Kayondo a apărut în fața porții, însă nu a reușit să devieze decisiv o minge pe care scria 2-1.
Antrenorul Petre Grigoraș a început partida în următoarea formulă: Alin Ciobanu – Vlăduț Cimbru, Stejărel Vișinar, Ciprian Perju, Gabriel David, Mario Bai, Lóránd Fülöp, Stéphane Ferhaoui, Cătălin Golofca, Cosmin Tucaliuc și Alexandru Aftanache.
Pe parcursul întâlnirii au mai evoluat Vadym Kyrychenko, Denis Bujor, Gabriel Sumanariu, Mahadi Kayondo și Vlad Ilie.
Este prima remiză a sezonului pentru Cetatea 1932 Suceava, care ajunge la șapte puncte acumulate în clasament.
În etapa a VI-a din Liga 2 – Casa Pariurilor, sâmbătă, 5 septembrie, echipa Sucevei va evolua în deplasare împotriva celor de la CSA Steaua.









