Iubitorii muzicii folk sînt invitați duminică, 6 septembrie, la un atelier de creație și interpretare organizat în cadrul proiectului „Pe poteci de folk”. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 15:00, la Complexul Centrului de echitație „Pe Cai la Mitoc”, din comuna Mitocu Dragomirnei.
Atelierul este organizat de Asociația Culturală „Arte în Bucovina”, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Participanții sînt invitați să vină cu chitara și să se alăture membrilor Grupului Folk D.O.R. din Suceava, coordonat de profesorul Cristian Ilie Doboș. Pe parcursul atelierului, aceștia vor avea ocazia să descopere elemente de bază ale tehnicii vocale, să învețe noțiuni elementare de mînuire a chitarei și cîntece esențiale pentru construirea unui repertoriu folk.
Prin acest demers, organizatorii își propun să încurajeze apropierea tinerilor și a iubitorilor de muzică de genul folk, într-un cadru informal, în care învățarea și creația artistică se îmbină cu socializarea și bucuria de a cînta.






