Victoria partidului Alternativa pentru Germania, AfD, în alegerile regionale din Saxonia-Anhalt reprezintă ”cea mai mare provocare” cu care se confruntă Germania postbelică, consideră doctorul în istorie Daniel Hrenciuc, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava.
A declarat Daniel Hrenciuc, într-o intervenție telefonică la Radio Top: ”Victoria AfD-ului reprezintă, după mine, cea mai mare provocare pe care Germania postbelică o poate avea în acest moment”.
El a apreciat reacția cancelarului Friedrich Merz, despre care spune că a adoptat o poziție ”rațională” și ”pragmatică”. Profesorul Hrenciuc consideră, totodată, că un land precum Saxonia-Anhalt nu poate decide singur politici precum cele privind migrația și repatrierea migranților, acestea fiind de competența puterii centrale de la Berlin.
Daniel Hrenciuc spune că următorul test important va fi pe 20 septembrie. A declarat acesta: ”Atunci va fi testul care va spune care este situația în Germania. Vorbim de un land sărac, îmbătrînit, dezindustrializat, într-un context de nostalgie Ost, cum o numesc specialiștii, specifică Estului Germaniei, frustrările care sînt acumulate în Germania de Est, discuții privind identitatea și așa mai departe”.
Potrivit acestuia, astfel de succese electorale ale partidelor radicale erau previzibile și se înscriu într-un fenomen mai larg, care se manifestă în întreaga Uniune Europeană și ar putea influența inclusiv viitoarele alegeri din Franța. A explicat profesorul: ”La anul avem aici prezindențiale (în Franța – n.r.) și n-ar fi exclus ca alegerile să dea un președinte dintr-o extremă sau din alta. Cam asta e discuția”.
(Foto: Tagesschau)








