Compania ROMGAZ a donat 42 de miliarde de lei vechi pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor de la sfîrşitul lunii iunie. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. El a declarat că, din banii de la ROMGAZ, 150 de familii ale căror case au fost distruse total de ape vor primi cîte 50 de milioane, iar la 1.167 de familii ale căror locuinţe au fost avariate vor ajunge cîte 25 de milioane. Domnul Flutur a mai spus că, tot din banii donaţi de către companie, 9 familii din Zamostea şi Zvoriştea care au rămas fără case, şi îşi vor construi noile locuinţe pe alte amplasamente, vor beneficia de cîte 300 de milioane. El a precizat că ROMGAZ-ul a donat încă 20 de miliarde pentru refacerea infrastructurii calamitate şi a adăugat că cei mai mulţi bani vor fi utilizaţi pentru refacerea podului de la Dragomirna.







