Vineri, 23 octombrie, Consiliul Județean Suceava va premia 791 de elevi și 54 de profesori îndrumători pentru rezultatele obținute la olimpiadele școlare în anii 2024–2025 și 2025–2026.
Gala Olimpicilor Suceveni va avea loc de la ora 10:00, în sala de evenimente a Liceului Natanael din Suceava. Din partea conducerii administrației județene va fi prezent vicepreședintele Nicolae Robu, care va înmîna premii elevilor și profesorilor.
Valoarea totală a premiilor acordate de Consiliul Județean Suceava este de 234.100 de lei.
Domnul Robu a declarat: „Premiem munca și rezultatele a sute de elevi suceveni care, prin seriozitate, ambiție și multe ore de pregătire, au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare. Îi felicit pe ei, pe profesorii care i-au pregătit și pe părinții care i-au susținut. Este important ca acești copii să știe că munca lor este văzută și apreciată. Ne dorim să aducem în față imaginea frumoasă a generațiilor care vin din urmă, să le recunoaștem rezultatele și să facem din performanța lor un exemplu pentru alți tineri”.
Pentru rezultatele obținute în anul școlar 2024–2025 vor fi premiați 407 elevi și 23 de profesori îndrumători, suma totală acordată fiind de 119.700 de lei.
Printre rezultatele internaționale se numără medalia de aur obținută de Diana Clepș, elevă a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, la Olimpiada Internațională de Limba Engleză. Eleva va primi un premiu de 10.000 de lei, iar profesoara îndrumătoare, Mihaela Tatiana Fodor, va fi premiată cu 3.000 de lei.
Pentru anul școlar 2025–2026, Consiliul Județean Suceava va premia 384 de elevi și 31 de profesori îndrumători, valoarea totală a premiilor fiind de 114.400 de lei.
Ecaterina Costîn, elevă a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, va primi 7.500 de lei pentru medalia de argint obținută la Olimpiada Internațională de Limba Engleză. Profesoarele îndrumătoare, Camelia Butnaru și Ana Maria Fomin, vor fi, de asemenea, premiate.
Pe lîngă premiile în bani, elevii și profesorii îndrumători vor primi diplome de excelență din partea Consiliului Județean Suceava.








