Piesa „Cvartet” a autorului britanic Ronald Harwood a fost o adevărată încântare ieri seară, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”. Nu numai o distribuție excepțională, ci și o tematică universală, în care comicul și tragicul fac casă bună, totul într-o interpretare de zile mari. În regia (și traducerea) lui Claudiu Goga, piesa a evocat atmosfera dintr-un azil britanic pentru actori și interpreți de operă ajunși la vârsta senectuții, dependenți mai mult sau mai puțin de îngrijiri personalizate.
Maia Morgerstern a dat viață orgolioasei Jean, o femeie încă frumoasă, cu mari probleme de deplasare (șold propus pentru operație), lipsită de alte mijloace de subzistență. Este fosta soție din anii primei tinereți a lui Reggie, interpretat de Adrian Păduraru, personaj masculin foarte bine „conservat”, realist, dar cu unele izbucniri ale orgoliului și nervilor, în condițiile unor mese neîndestulătoare sau care nu-i satisfac gusturile.
Carmen Tănase – alături de care actualul manager al TMMV a jucat la Suceava la debutul lor în anii ’80 – a fost o Cissy (Cecily) din ce în ce mai amnezică, veselă și îndatoritoare, cu frecvente reveniri psihice în anii copilăriei petrecute alături de părinți în India colonială.
Cvartetul a fost completat cu succes de actorul Mircea Rusu, care a jucat un Wilfred vulcanic, teribil de extrovertit, încă pasionat (ba chiar obsedat!) de femei și de o sexualitate pe care nu se știe dacă o mai asumă sau nu. Mare iubitor de bere.
Construcția temporală a piesei (care a fost transpusă și pe ecran, cu Dustin Hoffman și alți actori mari) este distribuită pe parcursul unui final de vară – început de toamnă, cu punctul culminant în data de 10 octombrie. Pentru ziua cea mare, rezidenții căminului au prevăzut un spectacol de gală, cu un cvartet din „Rigoletto”, pentru a-l sărbători de Giuseppe Verdi, sau John Green cum îl alintă ei pe compozitorul italian născut în 10 octombrie 1813.
Tensiunea dramatică a fost întreținută de relațiile dintre personaje, mai ales de apariția în ținută de super-vedetă a lui Jean, sprijinindu-se într-un baston, cu un mers voit foarte dificil. Cu greu a fost convinsă de fostul soț să cânte din nou alături de ei, să se simtă din nou așa cum au fost, mai ales că ea și-a pierdut vocea după prima naștere. Drama lui Jean, neștiută inițial de ceilalți, a fost revelată cu sinceritate și încet-încet unghiurile s-au rotunjit…
Piesa este o reflecție lucidă și de loc alarmistă asupra senectuții dependente de ajutor, când apar pierderi ale memoriei, ale mobilității articulațiilor, când totul pare iremediabil diminuat. Și totuși, și totuși…
O comedie tandră, plină de vivacitate, într-o dinamică scenică remarcabilă, cu un decor minimalist, dar semnificativ (clădire britanică, vestimentație adecvată condiției personajelor).
La final, am ieșit din teatru în aerul rece al serii de noiembrie cu bucuria de a fi văzut încă un spectacol realmente încântător, cu palmele bine „încălzite” de la aplauzele îndelungate.
Și am știut că Teatrul Municipal „Matei Vișniec” va face mereu săli pline.
Elena-Brândușa Steiciuc
