În cinci luni, lucrările de modernizare a drumului județean DJ 178, între Burla și Arbore, s-au realizat în proporție de aproape 60%. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că ”dacă se menține ritmul actual, putem finaliza modernizarea acestui drum în prima jumătate a anului viitor, cu aproape un an înainte de termenul prevăzut în contract – 24 de luni”.
În mesajul domnului Șoldan se mai spune: ”În iulie 2026, aici era un drum îngust, de balast, cu denivelări și noroi după fiecare ploaie. Între timp, platforma drumului a fost lărgită la 8 metri, fundația a fost pregătită, iar zilele acestea s-a turnat primul strat de asfalt. În locul podului vechi a fost construit unul nou, de 24,5 metri. Modernizăm drumul de la zero, cu două benzi, câte una pe fiecare sens, benzi de încadrare, acostamente consolidate și șanțuri betonate pe ambele părți pentru scurgerea apei pluviale”.










