Un incendiu violent a distrus aproape în întregime o casă de vacanţă din satul sucevean Mestecăniş. Construcţia din lemn a ars în proporţie de 90%. De asemenea, doi oameni care executau lucrări în imobil au suferit arsuri uşoare la nivelul feţei şi al membrelor superioare. Ei au fost transportaţi la spital. Pompierii au scăpat de flăcări o altă construcţie şi fondul forestier din imediata apropiere. Casa de vacanţă de la Mestecăniş a luat foc, ieri după-amiază, după ce o persoană a vărsat din neatenţie un recipient cu benzină la punerea în funcţiune a unui generator electric.







