Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, a fost desemnat „Scriitorul Lunii” pentru luna iulie 2026. Pe 6 noiembrie, Uniunea Scriitorilor din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, a organizat cea de-a XI-a ediție a Galei Naționale „Scriitorii Anului”, un eveniment dedicat celor mai valoroase voci ale literaturii române contemporane.
Conform universității sucevene, ”această distincție reflectă contribuția domniei sale la literatura și cultura română și activitatea desfășurată în calitate de critic și istoric literar, profesor și cercetător”.
În cadrul Galei, cei 12 laureați ai titlului „Scriitorul Lunii”, desemnați în perioada noiembrie 2025 – octombrie 2026, s-au reunit pentru a celebra excelența literară. La ediția din acest an, juriul, prezidat Varujan Vosganian, a acordat marele trofeu „Scriitorul Anului 2026” lui Markó Béla.
Pentru comunitatea academică suceveană, această recunoaștere este cu atât mai valoroasă cu cît prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu îmbină activitatea universitară și managerială cu o importantă contribuție la cultura română contemporană, prin volumele, studiile și proiectele sale dedicate literaturii.







