Hoţii au furat 50 de pachete de ţigări, băuturi alcoolice şi dulciuri în valoare de 1.700 de lei dintr-un magazin de pe raza comunei sucevene Siminicea. Ei au intrat în magazin în noaptea de 19 spre 20 decembrie prin forţarea uşii de acces. În aceeaşi noapte, indivizi necunoscuţi au sustras veselă, detergenţi, conserve, zahăr, făină şi ulei din locuinţa unei femei din Şcheia. În ambele cazuri sînt efectuate cercetări pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.






