Cadrele didactice din 54 de unităţi de învămînt sucevene vor intra în grevă generală, începînd de mîine. Ele fac parte din Sindicatul Judeţean „Spiru Haret”. Şeful Inspectoratului Şcolar, Petru Carcalete, a spus că instituţia a fost notificată de sindicat cu privire la organizarea grevei. Dascălii sînt nemulţumiţi pentru că nu li s-au acordat salariile întregi pe luna februarie. Unii dintre profesori au refuzat să-şi ridice banii. Vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret”, Dumitru Irimia, a precizat că în municipiul Suceava nu va fi grevă doar la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, şi nici la grădiniţele „Aşchiuţă” şi „ABC”.








