P
reşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, n-a venit de la Ierusalim doar cu Lumină Sfîntă. Tigrul Bucovinei, dacă-mi permiteţi să mă exprim aşa, a venit şi cu o distincţie pe care a primit-o din partea Primăriei Ierusalimului. Este vorba despre „Leul Ierusalimului”. Domnul Flutur, care a plecat tigru în Israel şi s-a întors leu, a fost întîmpinat pe aeroportul Salcea de un mieluşel. Pentru mieluşelul Pimen Suceveanul, Gheorghe Suceveanul a adus o Biblie şi smirnă. Ei, dar nu cred că de asta a stat arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt PreaSfinţia Sa Pimen, smirnă în faţa preşedintelui Consiliului Judeţean. Totodată, Înaltul Pimen a avut numai cuvinte de laudă la adresa nu prea înaltului Gheorghe Flutur: „Mulţumim domnului Flutur pentru că pe cheltuiala lui, cu osteneala lui şi la iniţiativa lui a adus Lumină Sfîntă. (…) Mulţumim şi sănătate”. Din cîte se ştie, domnul Flutur a plecat cu avionul la Iersualim ca membru al unei delegaţii a Patriarhiei Române. Din cîte se ştia, avionul a fost închiriat de Patriarhie. Însă, informaţii mai noi arată că avionul a fost plătit de primarul PDL al Sectorului 6 din Bucureşti, Cristian Poteraş. Deci, nu domnul Flutur s-a cheltuit. A, dacă e să luăm în calcul că, din punct de vedere politic, domnul Poteraş este omul vicepreşedintelui PDL la nivel naţional Gheorghe Flutur, atunci putem spune că domnul Flutur a avut o contribuţie prin intermediari. A fost Paştele, dar, totuşi, nu pot să nu remarc faptul că Înaltul Pimen n-a făcut economie de laude la adresa lui Gheorghe Flutur. Asta după ce, nu o dată, Pimen Suceveanul l-a criticat pe la colţuri sau public pe Gheorghe Suceveanul pe motiv că nu-l ajută să pună drujbele pe 166.000 de hectare de pădure. Poate că Înaltul Pimen, văzînd că instanţele tot plimbă dosarul cu privire la importanta suprafaţă de pădure, mai trage nădejde că domnul Flutur va interveni pe alte căi pentru ca imensa avere să ajungă la fundaţia sa particulară. Slabe speranţe, însă, mai ales că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu este îndreptăţit să primească pădurea. Părerea mea. Oricum, data viitoare cînd se va pregăti să-l critice, arhiepiscopul ar trebui să-şi amintească ce i-a spus preşedintelui Consiliului Judeţean înainte de Noaptea de Înviere din 2011.








