Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a anunţat că o stradă din viitorul cartier Tătăraşi va purta numele fostului rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Emanuel Diaconescu. El a spus că, în acest sens, va iniţia un proiect de hotărîre de consiliu local. Profesorul universitar doctor inginer Emanuel Diaconescu a încetat din viaţă la sfîrşitul săptămînii trecute, la vîrsta de 67 de ani. Domnul Diaconescu a condus destinele universităţii sucevene de la înfiinţarea ei, în martie 1990, pînă în primăvara lui 2004. În 2004, Emanuel Diaconescu a fost declarat „Cetăţean de Onoare al municipiului Suceava”. În acelaşi an, Emanuel Diaconescu a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de mare cavaler”. Titlul i-a fost conferit de preşedintele României de la acea vreme, Ion Iliescu, pentru merite deosebite în activitatea ştiinţifică şi didactică, şi pentru contribuţia avută la ridicarea prestigiului instituţiei de învăţămînt superior.







