Unui tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Marginea, i s-a întocmit dosar penal pentru distrugerea unui geam prin care a intrat într-o pensiune din localitatea de domiciliu. Tînărul nu a apucat să fure nimic. Prezenţa hoţului în pensiune a fost anunţată la Poliţia Marginea, în noaptea de sîmbătă spre duminică, de un turist în vîrstă de 40 de ani, din judeţul Prahova. Hoţul se afla în stare de ebrietate.





