Aproximativ 150 de mineri disponibilizaţi de la Societatea „Minbucovina” Vatra Dornei sînt nemulţumiţi că nu şi-au primit plăţile compensatorii. Ei au adus acest lucru la cunoştinţa Prefecturii Suceava prin intermediul unei scrisori. Purtătorul de cuvînt al Prefecturii, Monica Tătaru, a declarat că 148 de mineri de la unitatea dorneană au fost disponibilizaţi în anul 2009, dar susţin că încă nu au beneficiat de salariile compensatorii în valoare totală de 2,6 milioane de lei. Ea a mai spus că în scrisoare se arată că, din 2009 şi pînă la acest moment, „Minbucovina” a vîndut bunuri în valoare de 15 milioane de lei. Aceeaşi scrisoare a mai fost transmisă Consiliului Judeţean Suceava, deputatului PDL pe zona Dorna, Dumitru Pardău, Primăriei Vatra Dornei şi Primăriei Iacobeni. Pe 19 noiembrie, minerii disponibilizaţi vor organiza o întîlnire la Casa de Cultură din Vatra Dornei, la care au invitat şi autorităţile. Unul dintre disponibilizaţi, Dumitru Candrea, a spus că minerii care nu au primit plăţile compensatorii vor ieşi în stradă dacă nu se vor găsi soluţii pentru achitarea acestora.








