Trei solicitanţi de azil cazaţi în Centrul din Rădăuţi al Oficiului Român pentru Imigrări au intrat în greva foamei pe 30 noiembrie, la ora 14.00. Coordonatorul centrului, comisarul şef de poliţie Ioan Redinciuc, a afirmat că protestatarii solicită acordarea unei forme de protecţie în România şi eliberarea documentelor de călătorie în regim de urgenţă. El a mai spus că cererile greviştilor foamei sînt în curs de soluţionare, iar în perioada următoare vor fi emise hotărîrile conforme cu legislaţia în domeniul azilului. Comisarul Redinciuc a precizat că s-a solicitat sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava şi al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pentru monitorizarea stării de sănătate a protestatarilor.







