Autori necunoscuţi au sustras două televizoare, un receiver şi două oale din inox dintr-o pensiune din comuna suceveană Şaru Dornei. Valoarea prejudiciului este de 900 de lei. Pensiunea îi aparţine unui cetăţean italian rezident în Şaru Dornei. Furtul a fost comis, în perioada 4 ianuarie-13 februarie, cînd proprietarul se afla în Italia, iar activitatea pensiunii era suspendată.






