Update 4: Soacra preşedintelui Traian Băsescu, Aurora Andruşcă, va fi înmormîntată duminică, 1 aprilie, în cimitirul „Eternitatea” din cartierul Burdujeni Sat. Slujba de înmormîntare va începe la ora 11.30.
Update 3: La ora 16.00 a început o slujbă de priveghere oficiată de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt PreaSfinţia Sa Pimen. La slujbă sînt prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi primarul Sucevei, Ion Lungu.
Update 2: Trupul neînsufleţit al soacrei lui Traian Băsescu, Aurora Andruşcă, a fost adus şi depus în prăznicarul Bisericii Sfînta Treime. Acesta a fost transportat cu o maşină neagră şi dus pînă la prăznicar de patru bărbaţi îmbrăcaţi în negru. Nici o oficialitate locală nu este prezentă la eveniment.
Update 1: În jurul orei 12 şi 10 minute, preşedintele Traian Băsescu a ajuns la prăznicarul Bisericii Sfînta Treime din Burdujeni Sat. Traian Băsescu este însoţit de soţia sa, Maria, şi fetele, Ioana şi Elena. Cu toţii sînt îmbrăcaţi în negru. Elena Băsescu, despre care se ştie că era foarte apropiată de bunica sa, a început să plîngă.
Preşedintele Traian Băsescu trebuie să sosească la Suceava, la ora 11.00, pentru a veghea la căpătîiul soacrei sale. Corpul neînsufleţit al Aurorei Andruşcă urmează să fie adus de la Bucureşti şi depus la Biserica Sfînta Treime din Burdujeni Sat. Femeia, în vîrstă de 83 de ani, suferea de mai multe boli. Purtătorul de cuvînt al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Tiberiu Brădăţan, a declarat că, marţi, Aurora Andruşcă a fost internată la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă. Joi, aceasta a fost transportată cu un elicopter la Spitalul Universitar Bucureşti, unde vineri a încetat din viaţă. Soacra şefului statului va fi înmormîntată la Cimitrul Eternitatea din Burdujeni Sat. Cinci muncitori lucrează la momîntul pe care familia Andruşcă l-a cumpărat de curînd. Preşedintele trebuie să sosească la Suceava însoţit de soţia sa, Maria, şi de cele două fete ale lor.












