Şase case de schimb valutar din judeţul Suceava au fost închise temporar ca urmare a controalelor de dată recentă efectuate de lucrătorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor. Ei au verificat 32 de case de schimb valutar şi doar la una dintre acestea nu au găsit nereguli. Pe lîngă suspendarea activităţii în cele şase cazuri, au fost aplicate 13 avertismente şi 20 de amenzi în valoare de 59.000 de lei. Şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Elena Oanea, a declarat că principale abateri au vizat lipsa listelor cursurilor de schimb în interiorul locaţiei la loc vizibil, neeliberarea formularului de acceptare a tranzacţiei şi lipsa unei proceduri de anulare a tranzacţiei. Ea a spus că printre firmele sancţionate se numără „Supron Exchange”, „Restmo Exchange” şi „Damicris Exchange”, toate din Suceava, „Nouvelles Frontieres Simpa Turism” Bucureşti, cu punct de lucru în Suceava, „Cambio” şi „Tromico”, ambele din Rădăuţi, şi „Robman” Siret.





