Conform statisticilor, la sfîrşitul lunii aprilie, în judeţul Suceava erau 11.194 de şomeri. Rata şomajului a scăzut de la 4,79% la 4,35%, fiind cu 0,38% sub media naţională. Numărul sucevenilor fără un loc de muncă s-a redus cu 1.119 comparativ cu luna anterioară. Din totalul celor aproape 11.200 de şomeri, 5.093 beneficiază de indemnizaţie. Numărul indemnizaţilor este cu 922 mai mic faţă de luna martie. La sfîrşitul lui aprilie, în România erau înregistraţi aproximativ 426.000 de şomeri.





