Un bărbat în vîrstă de 57 de ani, din Suceava, este urmărit penal pentru delapidare, după ce a prejudiciat cu 6.500 de lei o firmă locală pentru care lucra ca şofer. Conform Poliţiei, pe 15 aprilie 2011, bărbatul a fost trimis într-o cursă în Franţa. Lui i s-au dat documentele maşinii, telefon de serviciu, card de combustibil şi 1.000 de euro. În timpul deplasării, el a folosit cardul pentru alimentarea unui alt mijloc de transport cu 600 de litri de motorină. Apoi, bărbatul l-a informat pe administratorul firmei că maşina a fost verificată tehnic de autorităţile germane şi necesită unele reparaţii. De aceea, i-au fost trimişi 900 de euro. După primirea banilor, şoferul nu a mai răspuns la telefon, a abandonat maşina în Germania şi a revenit în ţară. Însă, el nu s-a dus la sediul firmei pentru a prezenta decontul cursei şi nici pentru clarificarea raporturilor de serviciu cu angajatorul. Prejudiciul nu a fost recuperat.






