Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, liderul PSD Cătălin Nechifor, a făcut o declaraţie pe partea politică. Pe partea dreaptă a politicii, unde liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, cică ar flutura pumnul prin aer şi i-ar ameninţa pe primarii democrat-liberali. Domnul Nechifor a spus: „Primesc mesaje de la foarte mulţi primari PDL şi de la alţi membri ai acestui partid, care spun că domnul Flutur face în continuare ameninţări mai mult sau mai puţin voalate. Se exprimă categoric că, vezi Doamne, din toamnă o să se întoarcă el. Nu ştiu unde se va întoarce domnul Flutur în toamnă. Ţin să-i spun că la Consiliul Judeţean locul e ocupat pe următorii patru ani”. Însă, în afara puterii de seducţie, şi aceea mult diminuată după alegerile din 10 iunie, domnul Flutur nu mai are nici o putere. PDL nu mai este la guvernare, iar domnia sa nu mai este preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Deci, Gheorghe Flutur nu-i mai poate ţine pe primari strîns uniţi în jurul partidului oferindu-le bani din bugetul central sau din cel judeţean. În ceea ce priveşte revenirea despre care ar fi vorbit domnul Flutur, aceasta nu poate fi exclusă. Dacă bravul popor român nu va participa la referendum, iar Traian Băsescu nu va fi fugărit de la Palatul Cotroceni, scena politica românească va cunoaşte schimbări majore. E posibil ca în eventualitatea în care domnul Băsescu va rămîne preşedinte credibilitatea USL să scadă vertiginos, iar noua construcţie politică de dreapta să crească în ochii electoratului. Asta în cazul în care, după un eventual eşecul la referendum, alianţa PSD-PNL nu se va destrăma, ceea ce ar însemna că misiunea PDL şi a partenerilor săi va deveni mult mai uşoară. În aceste variante, secretarul general al PDL la nivel central, Gheorghe Flutur, va fi din nou pe cai mari. Domnul Nechifor nu a spus de ce i-ar ameninţa domnul Flutur pe primarii PDL? Pentru ca aceştia să se implice în campania pentru referendum? Şi ce să facă? Să stea cu parul în faţa secţiilor de vot şi să nu-i lase pe oameni să intre? Că doar primarii din partidul lui Traian Băsescu nu-s nebuni să scoată oamenii la vot, pentru că astfel ar contribui la validarea referendumului, ceea ce ar însemna, în proporţie de 99%, demiterea suspendatului. În aceste condiţii, dacă domnul Nechifor adevăr grăieşte, atunci înseamnă că domnul Flutur se agită pentru că are informaţii că mai mulţi primari PDL urmează să trădeze. Dacă-i pe-aşa, Cătălin Nechifor ar trebui să anunţe public că merge pe urmele lăsate în ultimii patru ani de Gheorghe Flutur şi că pregăteşte o campanie de racolare a primarilor Opoziţiei. Şi că paşaportul de intrare a primarilor în PSD îl reprezintă lista cu toţi cei pe care i-au scos din case şi i-au trimis că voteze pentru demiterea lui Traian Băsescu.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2012/07/tab-miercuri-18-iulie.mp3|titles=tab miercuri 18 iulie]





