Unii aleşi locali din Adîncata au donat bani pentru cumpărarea de geamuri la Şcoala cu clasele I-IV din comună. Ei au făcut acest gest din cauza lipsei fondurilor la buget. Potrivit primarului PDL din Adîncata, Viorel Cucu, din banii donaţi de el şi de trei consilieri s-au achiziţionat patru geamuri pentru grădiniţa care funcţionează la parterul şcolii. Primarul a spus că cei trei consilieri sînt Petrică Girigan de la PP-DD, Ioan Lucaci de la UNPR şi Dumitru Aghiniţei de la PDL. Viorel Cucu a precizat că cei patru consilieri PSD nu s-au alăturat iniţiativei.








