Campania electorală pentru alegerile generale de pe 9 decembrie a semănat mai mult cu o campanie pentru alegerile locale. Candidaţii suceveni, indiferent de sex, vîrstă, religie şi apartenenţă politică s-au comportat ca nişte candidaţi care vor să ajungă primari sau măcar consilieri locali. Candidaţii au mers din uşă în uşă şi din poartă în poartă şi au stat de vorbă cu potenţialii alegători despre drumuri, reţele de apă şi canalizare, poduri, podeţe, coteţe şi alte lucruri pe care oamenii de la oraşe şi sate şi le doresc. Asta a fost tendinţa campaniei electorale a anului 2012, iar candidaţii le-au făcut pe plac votanţilor, încurajîndu-i pe aceştia să-şi spună toate păsurile. Nici unul dintre candidaţi nu s-a obosit prea tare să le explice oamenilor că, de fapt, treaba deputatului şi senatorului e alta decît să cîrpească drumuri, să pună ţiglă pe şcoală şi să toarne apă în fîntînile secate. Oricum aceştia şi-ar fi bătut gura degeaba. Apoi, ar fi avut numai de pierdut dacă nu le-ar fi spus cetăţenilor cu drept de vot ceea ce doreau ei să audă. Cel mai aproape de o campanie pentru alegerea Parlamentului a fost Marius Vatavu de la ARD, care candidează pentru Senat în Colegiul Suceava 4. Unii dintre candidaţi au bătut drumurile şi uliţele degeaba, fiindcă alegătorii vor pune ştampila pe partid, şi nu pe om. Din nefericire, unii dintre activiştii de partide care ar merita să ajungă în Parlament vor rămîne acasă, iar în Camera Deputaţilor şi Senat vor ajunge nişte unii care nu ar fi buni nici măcar de şefi la un magazin care dă băutură pe datorie. Din fericire, unii dintre activiştii de partide care nu ar merita să ajungă în Parlament vor rămîne şi ei acasă. Tare bine ar fi să rămînă la ei în bătătură mai mulţi dintre cei care sînt într-adevăr nişte trişti, nişte semianalfabeţi, nişte hoţi sau nişte demagogi de cea mai joasă speţă. La cum stau lucrurile, viitorul Parlament va fi mai slab decît actualul Parlament. Iar asta lucru se va întîmpla şi cu ajutorul unora dintre viitori parlamentari de Suceava. Din păcate.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2012/12/tab-vineri-7-dec.mp3|titles=tab vineri 7 dec]







