Anul acesta, judeţul Suceava va participa la noi tîrguri de turism în străinătate şi în ţară, după ce în ianuarie a avut reprezentare la cel din Viena. Primul eveniment va avea loc la Berlin, în perioada 6-10 martie, acolo unde judeţul va avea la dispoziţie un stand gratuit în spaţiul destinat României. Alte tîrguri de turism la care va fi reprezentată şi Suceava sînt programate la Katowice- Polonia, Laval-Franţa, Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Iaşi.







