În judeţul Suceava nu mai sînt drumuri naţionale şi judeţene blocate de zăpezi, dar pe toate acestea circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă. Prefectul Florin Sinescu a declarat că 50 de utilaje sînt pe teren şi acţionează pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trafic şi că s-au împrăştiat 376 de tone de material antiderapant. El a mai spus că Aeroportul Suceava este operaţional, iar traficul feroviar este asigurat fără disfuncţionalităţi. Potrivit prefectului, cotele şi debitele principalelor rîuri din judeţ sînt în staţionare şi nu sînt înregistrate baraje prin dislocarea gheţii.






