Patru maşini au fost implicate sîmbătă, 27 iulie, în două accidente de circulaţie petrecute la 20 de minute diferenţă unul de celălalt, în intersecţia magazinului „Lidl” din municipiul Suceava. O conducătoare auto a virat la stînga pe Calea Obcinilor, moment în care a fost acroşată de un taxi. În urma impactului, şoferiţa a suferit leziuni uşoare şi a refuzat să meargă la spital. În timp ce poliţiştii încercau să afle cauzele accidentului, la faţa locului s-a produs o altă tamponare. Un şofer care se afla la volanul unui BMW s-a izbit într-un autoturism marca Fiat. Ilie Găitan, tînărul care conducea BMW-ul, i-a acuzat pe poliţiştii din intersecţie că au dirijat în mod defectuos traficul rutier, spunînd că ei s-ar face vinovaţi de producerea accidentului. A ieşit scandal, după ce au apărut rudele părţilor implicate în tamponare. Ilie Găitan şi soţia sa veneau acasă, la părinţi. Cei doi muncesc în Belgia. Accidentul s-a produs la doar cîţiva metri de locuinţa părinţilor celor doi.







