Comandantul Inspectoratului de Poliţie Suceava, comisarul şef Ioan Crap, a anunţat că, în perioada 14 ianuarie-21 iunie 2013, la nivelul judeţului au fost sesizate 17 infracţiuni în care au fost implicaţi elevi. Numărul lor este cu şapte mai mic faţă de perioada similară din 2012. Şeful IJP a mai spus că 11 infracţiuni s-au înregistrat în incinta şcolilor, iar şase în zona adiacentă acestora. El a menţionat că au fost semnalate 10 cazuri de loviri şi alte violenţe, şase furturi şi o distrugere. Ioan Crap a adăugat că din cele 17 infracţiuni sesizate, 14 au avut loc în mediul urban şi trei în mediul rural, dar şi că toţi autorii sînt cunoscuţi. El a precizat că faptele penale au fost comise de 15 elevi, iar victimele lor au fost 15 elevi şi un cadru didactic.






