Municipalitatea face eforturi să-i convingă pe şoferi să nu lase parcările subterane din centrul Sucevei nefolosite. E vorba despre cele două parcări construite cu milioane de euro de la Uniunea Europeană, dar şi de la bugetul local. Municipalitatea a ameninţat că şoferii care nu vor duce maşinile în parcare şi le vor lăsa împrăştiate pe străzile din jurul Palatului Administrativ vor fi amendaţi de poliţiştii locali. Duminică, 22 septembrie, la Casa de Cultură Suceava, a avut loc o întîlnire a liberalilor din judeţ, pentru a se ascuţi săbiile în perspectiva alegerilor interne din 5 octombrie. De la eveniment evident că nu putea lipsi preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, deputatul Alexandru Băişanu. De fapt, chiar Alexandru Băişanu a fost iniţiatorul întîlnirii, pentru a-i demonstra contracandidatului său, primarul de la Humor Marius Ursaciuc, că dumnealui are o mai mare susţinere decît acesta. Domnul Băişanu, care locuieşte la vreo 500 de metri de Casa de Cultură, nu a venit pe jos, ci cu maşina. Iar maşina, un Audi cum numai băieţii cu ceafa lată ori băieţii de bani gata au, nu a dus-o în parcarea subterană, ci a lăsat-o în faţa clădirii unde a avut loc întîlnirea politică. Însă, nu a lăsat-o în drum, ci a cocoţat-o pe esplanada din faţa Casei de Cultură, deasupra parcărilor subterane. În acest caz nu se poate vorbi despre o greşeală, ci despre aroganţă cu premeditare. Alexandru Băişanu este din Suceava şi ştie foarte bine că există parcări subterane şi care sînt regulile în ceea ce priveşte parcarea în zona centrală. Chiar dacă ar fi fost din altă parte, bunul simţ nu ar fi trebuit să-l lase pe domnul deputat să cocoaţe maşina într-un perimetru în care se vede de la o poştă că parcarea este interzisă. Domnul Băişanu s-a comportat ca un băiat cu ceafa lată care vrea să se le demonstreze piţipoancelor de mall că este cel mai tare din parcare. De fapt, cel mai tare de deasupra parcării. Oare ce-ar fi făcut domnul Băişanu dacă anul trecut ar fi cîştigat alegerile pentru Primăria Suceava? Probabil că ar fi organizat curse ilegale de maşini în plină zi.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/09/tab-marti-24-sept.mp3|titles=tab marti 24 sept]






