Este posibil ca posibila viitoare preşedintă a României să petreacă Paştele în judeţul Suceava. Este vorba, desigur, despre Elena Udrea. Recent, întrebată cine crede că l-ar putea învinge pe Victor Ponta în campania pentru prezidenţiale, doamna a spus că dumneaei. Liderul Partidului Mişcarea Populară, Corneliu Popovici, a declarat că este posibil ca Elena Udrea să petreacă Paştele în Bucovina, cum se spune la noi. Deci, domnul Popovici nu e foarte sigur că doamna îşi va flutura cosiţele blonde pe la nu ştiu ce mănăstire şi prin nu ştiu ce pensiune suceveană. Dacă domnul Popovici nu are informaţii certe că doamna Udrea va veni la Suceava, domnul Băsescu ştie sigur dacă aceasta va ajunge sau nu în zonă. Ştie pentru că Traian Băsescu este adevăratul preşedinte al PMP şi trebuie să cunoască în orice moment mişcările omului pe care l-a trimis acolo să-i ţină scaunul cald pînă cînd va pleca dumnealui de la Cotroceni. Şi mai ştie fiindcă fata cea mică a domniei sale, Elena, este membră de vază a PMP şi amică bună cu doamna cu cosiţe. O doamnă pe care mi-o aduc aminte de pe vremea cînd era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi mai trecea pe la Suceava pentru a fi plimbată cu trăsura ca o prinţesă. La un moment dat, prinţesa Guvernului Boc a primit în dar o trăistuţă bucovineană pe care a purtat-o cîteva zile pe la televizor. Şi a mai purtat şi o bundiţă bucovineană primită în dar de la primarul de-atunci al Cîmpulungului, Gabriel Constantin Şerban. După aia i-a trecut, fiindcă a descoperit fustele maramureşene şi năframele gorjene. Deci, doamna de la Turism n-a făcut prea multe pentru turismul din judeţul nostru. Dar va recupera dacă va veni de Paşti la Suceava. Sînt convins că toate televiziunile îşi vor trimite echipe pentru a o filma pe doamnă cum îi stă baticul pe cap la slujbă, cum ciocneşte ouă cu femeile din sat curioase să o vadă de-aproape şi cum îi stă cu blugii cei noi. Iar dacă de Paşti va veni la Suceava şi Traian Băsescu, atunci putem spune că turismul din Bucovina se va relansa.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/04/tab-marti-15-aprilie.mp3|titles=tab marti 15 aprilie]






