Senatorul PSD de Fălticeni, Ovidiu Donţu, a declarat că în seara de joi, 14 august, premierul Victor Ponta va fi prezent la inaugurarea DN29A, Suceava-Botoşani. Premierul a participat şi la deschiderea şantierului de modernizare a drumului, în toamna anului trecut, iar în luna mai a inspectat stadiul lucrărilor. DN29 are aproximativ 40 de kilometri, iar lucrările de reabilitare au fost executate de firmele „UMB Spedition”, „Tehnostrade”, „Arcada Company” şi „Consitrans”. Valoarea contractului a fost de peste 68 de milioane de lei. Senatorul Donţu a mai spus că, pe 15 august, de Sfînta Maria, Victor Ponta va participa la slujbele religioase oficiate la Mănăstirea Putna şi la Basilica Minor din Cacica.







