La sfîrşitul săptămînii trecute, Consiliul Judeţean Suceava a organizat o acţiune de promovare turistică a Bucovinei pentru un grup de evrei de la asociaţii şi sindicate din domeniul medical, dar şi pentru reprezentanţi ai tour-operatorilor specializaţi pe aducerea de turişti străini. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a declarat că oaspeţilor le-au fost prezentate obiective turistice naturale şi antropice şi că un accent deosebit s-a pus pe vizionarea structurilor de cazare, a bazelor de agrement şi de tratament balnear, şi a pîrtiilor de schi. El a mai spus că, pe durata şederii, delegaţia a fost însoţită de personal din cadrul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava. Preşedintele Nechifor a adăugat că oaspeţii au apreciat că vizita a fost una binevenită şi au transmis că vor promova destinaţia turistică Bucovina în rîndul oamenilor pe care-i reprezintă, precum şi în pachetele turistice prezentate publicului evreu de către tour-operatori.








