
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a fost plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată de Tribunalul Suceava, sîmbătă, 21 februarie, în jurul 17.00, după aproximativ cinci de dezbateri. Instanţa de judecată i-a cerut domnului Sinescu să nu comunice cu martorii. Avocata lui Florin Sinescu a contestat decizia, susţinînd că nu sînt probe şi că este imposibil ca prefectul să nu comunice cu martorii, din moment ce unii dintre aceştia sînt angajaţi ai Prefecturii, iar domnul Sinescu se va întîlni cu aceştia la serviciu. Contestaţia depusă de avocata domnului Sinescu privind ridicarea controlului judiciar va fi judecată săptămîna viitoare. În acelaşi dosar în care DNA l-a reţinut pe prefectul Sinescu pentru 24 de ore a fost reţinut şi primarul comunei Brodina, Vasile Melen, care la rîndu-i a fost plasat sub control judiciar. Florin Sinescu este acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi de cîte o infracţiune de conflict de interese, uzurparea funcţiei şi uz de fals.







